Şase candidaţi pentru postul de ambasador vor fi audiaţi, marți, în Parlament

Şase candidaţi pentru postul de ambasador vor fi audiaţi, marți, în Parlament
Publicat: 23/03/2021, 09:22
Actualizat: 23/03/2021, 09:22

Candidaţii pentru şase posturi de ambasador vor fi audiaţi, marţi, începând cu ora 13,00, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării.

Şase persoane propuse pentru posturi de ambasador vor fi audiate, marţi

Potrivit site-ului Senatului, vor fi audiaţi Vasile Soare – propus pentru funcţia de ambasador în Azerbaidjan, Gruia Otiliu Jacotă – Republica Algeriană Democratică şi Monica Cecilia Sitaru – Africa de Sud.

Republica Azerbaidjan -Vasile Soare s-a născut în comuna Vulturu, fiind diplomatul care din anul 2014 a reuşit să scoată la lumină istoria prizonierilor români din Rusia.

Diplomatul român s-a remarcat în descoperirea istoriei prizonierilor români de război care şi-au pierdut viaţa în Rusia şi la iniţiativa acestuia au fost înfiinţate cimitire pentru înhumarea rămăşiţelor acestora.

Ambasadorul a amenajat în 2015 primul Cimitir al Militarilor Români căzuţi în luptele de la Stalingrad în 1942-1943 iar în 2019 a întreprins un tur de aproape 5.000 de kilometri prin Rusia, pentru a sfinţi nu mai puţin de şapte monumente ridicate de statul român în memoria prizonierilor români de război care au murit în lagărele sovietice din diverse regiuni ale Rusiei în anii 1941-1952.

Republica Algeriană Democratică  – Gruia Otiliu Jacota este diplomat de cariera. Potrivit MAE, deține gradul diplomatic de ministru consilier și activează, în prezent, în cadrul Biroul Politici pentru Vecinătatea Estică din Centrala Ministerului Afacerilor Externe. Anterior, a fost director al Directiei Asia Pacific (2008-2009) si director general al Directiei Generale de Cooperare Parlamentara Externa din cadrul Senatului Romaniei (2017-2020). In perioada 2013-2017, a fost ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Bangkok, iar in perioada 2011-2013, insarcinat cu afaceri a.i. la Ambasada Romaniei la Bangkok. Cunoaste limbile engleza, franceza, germana, araba. Nascut in 1972.)

Africa de Sud – Monica Cecilia-Sitaru (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și ocupă, în prezent, funcția de director al Direcției Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În perioada 2011-2015 a fost prim-colaborator la Ambasada României la Ankara. Între 2004 și 2005 și-a desfășurat activitatea în calitate de diplomat în cadrul Ambasadei României la Chișinău, iar între 2005-2008 a fost prim-colaborator în cadrul acestei ambasade. În Centrala MAE, a mai deținut, între aprilie și decembrie 2008, funcția de director adjunct la Direcția Cooperare cu Republica Moldova. Între 2018 și 2019, a activat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cunoaște limbile engleză, franceză  și rusă. Născută în 1967. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

La audieri în Parlament urmează să se prezinte marţi şi Theodora Magdalena Mircea – propusă ambasador în Cuba, Mădălina Lupu – Kazahstan şi Marius Cristian Bădescu – Regatul Norvegiei.

Republica Cuba – Theodora Magdalena Mircea (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și este, în prezent, șef al Biroului de Informare MAE. În Serviciul Exterior a fost purtător de cuvânt al Reprezentanței Permanente a României la UE de la Bruxelles, ulterior devenind director și director general al Departamentului de Comunicare și Purtător de cuvânt  al MAE (2008-2015). Între 2017- 2020 a ocupat funcția de coordonator al Serviciului de Comunicare și Promovare a primei Președinții a României la Consiliul UE (ianuarie-iunie 2019). Cunoaște limbile franceză, engleză, italiană, spaniolă. Născută în 1976. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

Kazahstan – Mădălina Lupu (Diplomat de carieră. Are gradul de ministru-consilier. Este, în prezent, directorul adjunct al Direcției Europa de Est și Asia Centrală (din 2015). Între 2011 și 2015 a activat la Ambasada României la Moscova, iar în perioada iulie 2012 – octombrie 2015 a fost adjunct al șefului de misiune la Moscova. În Centrala MAE a mai ocupat poziții în cadrul Direcției Răsăritene și Direcției Conjuncturi Economice Internaționale. Cunoaște limbile engleză și rusă. Născută în 1978. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

Regatul Norvegiei – Marius Cristian Bădescu (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și este, în prezent, reprezentant cu însărcinări speciale pentru securitate energetică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A deținut, în Centrala MAE, mai multe funcții de conducere: reprezentant cu însărcinări speciale pentru pregătirea Președinției României a Consiliului UE (2017 – 2019), secretar de stat pentru afaceri europene (2016 – 2017),  director al Direcției Politici UE (2005-2009). În Serviciul Exterior și-a desfășurat activitatea în cadrul Reprezentanței Permanente a României la  Bruxelles UE (2010-2016), în calitate de Reprezentant Permanent adjunct, anterior activând în cadrul Misiunii Permanente a României de la Geneva (2001-2005). Cunoaște limbile franceză și engleză. Născut în 1969. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum...
E interzis cu desăvârșire astăzi. Ce nu pot face credincioșii
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
×